Auzindu-se că se va deschide mormântul lui Ştefan, încă din noapte sute de oameni au înconjurat mănăstirea cu lumânări aprinse. Această imagine impresionantă a arătat ce impietate era pe cale a se săvârşi, mormântul rămânând nerăvăşit.
   Zilele noastre îl găsesc pe Ştefan cel Mare tot mai aureolat în conştiinţa poporului român şi aceasta pentru că nici unul din domnii români nu a reuşit să concentreze atât de armonios în persoana sa atât de multe însuşiri. Caracterizarea pe care i-a făcut-o Nicolae Iorga este remarcabilă şi mereu actuală: "Întrânsul găsise poporul românesc cea mai deplină şi mai curată icoană a sufletului său: cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic la mânie şi senin la iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale. Şi cu cât se vede această icoană mai limpede, cu atât se înţelege mai desăvârşit şi se iubeşte mai mult, cu atâta şi viitorul se vesteşte mai bun, căci atunci neamul merge pe drumul strămoşului cuminte". Timpul a confirmat că văzând şi înţelegînd mai bine această "icoană", poporul român îl iubeşte tot mai mult şi doreşte să-l răsplătească după vrednicia sa: trecerea în calendarul de credinţă, suflet, inimă şi cinstire. Dumnezeu proslăveşte cu dumnezeiasca Sa putere pe cei ce au iubit podoaba casei Sale. Canonizarea binecredinciosului voiedod al Moldovei Ştefan cel Mare apare ca un act firesc faţă de faptele şi memoria marelui domn, pornit deopotrivă din partea Bisericii Neamului Românesc, cât şi a poporului român. Ceea ce alte popoare creştine au făcut cu eroii lor naţionali şi religioşi mai demult, noi românii am făcut-o la 2 iulie 1992. Este prea devreme, prea târziu? Nici una nici alta, întrucât acest moment reprezintă canonizarea oficială care o desăvârşeşte pe cea pe care Dumnezeu, prin judecata nepărtinitoare a binecredinciosului popor român, a înfăptuit-o de veacuri.
   Dragostea de ţară, setea de libertate, vitejia, înţelepciunea, tenacitatea şi răbdarea, calităţile de strateg, l-au făcut pe Vodă Ştefan "cel Mare", iar credinţa ortodoxă vie şi lucrătoare prin virtuţi şi fapte, iubirea şi respectul pentru cele sfinte, smerenia, mărimea sufletului, dărnicia, iertarea, grija pentru apărarea întregii creştinătăţi, zidirea şi înzestrarea lăcaşurilor sfinte, credinţa în Dumnezeu, l-au făcut şi "cel Sfânt". Remarcabilele însuşiri personale, epopeea grandioasă al cărei erou a fost, sunt cinstite, evocate, cercetate şi interpretate prin numeroase lucrări, opere, cărţi, monografii, legende, povestiri, poezii, colinde, balade, picturi, sculpturi, lucrări de grafică, etc. Lipsea însă rânduiala de cinstire creştină după legea ortodoxă. Canonizarea binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare a sporit numărul celor odrăsliţi pe pământul sfânt al ţării care, după adormirea şi mutarea lor la cele veşnice, mijlocesc şi se roagă pentru noi.
   Prin lucrarea "Binecredinciosul Voievod al Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt" care include slujbele de cinstire şi pomenire, tipărită în 1992, se începe completarea aceastor lipsuri. Meritul apariţiei lucrării aparţine I.P.S. Pimen Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor care a iniţiat-o, a alcătuit prin împreuna sfătuire cu câţiva monahi îmbunătăţiţi rânduiala sfintelor slujbe şi a dat binecuvântarea pentru apariţia ei. În calitatea sa de ghid, stareţ, iar mai tîrziu exarh, episcop vicar şi arhiepiscop şi al Mănăstirii Putna, pe parcursul anilor, a avut ocazia să vadă închinându-se şi cinstind memoria şi mormântul binecredinciosului Ştefan, mii şi mii de români, clerici şi mireni de pretutindeni, de la credinciosul de rând până la şefi de state, care, precum înaintaşii, au venit la mormântul lui Ştefan pentru cinstire şi regăsire, sfătuire şi îmbărbătare.
   "Bărbatul vrednic de aducere aminte în toate veacurile" cum îl caracteriza în secolul al XVI-lea polonezul Tubero, rămâne şi astăzi, dar mai ales astăzi, acea personalitate eroică pe care o putem invoca simbolic asemeni lui Eminescu, ca ridicându-se din mormântul de la Putna să-şi mântuie neamul.